O femeie în vârstă de 85 de ani, din Bărăşti, dată dispărută de familie a fost găsită, după 24 de ore, într-o pădure din localitate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că dispariţia femeii a fost sesizată de un nepot, acesta precizând că a dispărut din locuință în ziua de 25 iulie și nu poate fi găsită.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, fiind adus și un câine de urmă.

În sprijinul polițiștilor au venit peste 50 de persoane, jandarmi, lucrători ISU și voluntari de pe raza comunei, care s-au mobilizat și au început căutările în zona din apropierea casei precum și pe raza satului unde locuia aceasta.

„După aproximativ patru ore de căutări, femeia a fost găsită, fiind rătăcită într-o pădure de pe raza comunei, fără a fi victima vreunei infracțiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

 

Articolul precedentSlatina: Clădire monument istoric, fost sediu BNR, transformată în judecătorie
Articolul următorLudovic Orban, despre reintroducerea STĂRII DE URGENȚĂ: ”Încercăm să luăm măsuri punctuale”. Unde se impune purtarea măștii în aer liber