Directorul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, a  vorbit  ieri la Slatina despre avantajele asocierii legumicultorilor în cooperative. Reprezentantul AFIR a explicat că în câțiva ani producția de legume va crește, iar agricultorii vor avea profituri mai mari, dacă marfa lor va ajunge în supermarketuri, prin intermediul acestor forme asociative.

Prezent la Slatina de „Ziua Recoltei”, șeful AFIR a fost încântat să vadă că legumicultorii olteni au profitat de avantajele fiscale oferite prin noua lege a cooperativelor. „Este o dovadă vie a faptului că în agricultura românească se produc modificări benefice. Vedem produse de calitate sporită, dovadă că atât fondurile europene cât și cele naționale își arată roadele. Eu sunt fericit că sunt foarte mulți fermieri tineri și cooperative agricole înființate pe acea lege a cooperativelor care a oferit facilități fiscale, iar noi am înțeles foarte bine în procesul decizional ce înseamnă politici agricole, astfel încât am oferit prin PNDR o rată sporită a sprijinului public acordat cooperativelor”, a spus Adrian Chesnoiu.

El i-a încurajat pe fermieri să se alăture acestor structuri, pentru a  ajunge cu marfa în marile lanțuri de magazine. „Știu că la Olt s-au înființat foarte multe cooperative și în viitorul apropiat spun eu se va vedea o creștere a producțiilor, a profitului agricol prin aceste asocieri pentru că ei în primă fază își pun în comun produsele, ca să poată negocia un preț mai bun cu marile lanțuri de supermarketuri. Acest lucru va conduce și la o creștere a producțiilor, dar și al creșterea competitivității pe o piață atât de grea, fiindcă suntem într-o piață comună cu Europa”, a mai explicat Chesnoiu.

În Olt funcționează șase cooperative agricole, la Ghimpețeni, Pleșoiu, Grădinari, Vădastra, Urzica și Vădăstrița.

Articolul precedentPSD vrea înfiinţarea unui agenţii care să autorizeze produsele tradiţionale româneşti
Articolul următorPNL Olt desfășoară două campanii sociale. Oferă consultații gratuite pentru femei