Ambulanţierii din Corabia puşi sub control judiciar pentru 60 de zile, în dosarul în care sunt acuzaţi că au furat combustibil, au contestat măsura procurorului de caz, Judecătoria Corabia urmând să le judece contestaţia, luni.

Pe lângă măsura controlului judiciar, în cele 60 de zile, ambulanţierilor li s-a interzis şi exercitarea profesiei, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean a luat decizia scoaterii la concurs a posturilor, „până la întoarcerea titularului”.

„Am scos 15 posturi şofer III autosanitară pentru perioadă determinată. Am luat aprobarea şi deja a venit de ieri de la Ministerul Sănătăţii. Posturile vor fi ocupate temporar, până la întoarcerea titularului pe post, dacă se întorc”, a declarat managerul SAJ Olt, Marinela Prina.

Concursul se va desfăşura pe 28 decembrie, proba scrisă, şi pe 4 ianuarie, proba orală, candidaţii trebuie să aibă curs de ambulanţieri şi să deţină permis de conducere de şofer profesionist de minimum trei ani.

Ambulanţierii din Corabia sunt cercetaţi şi pentru ucidere din culpă, procurorii investigând dacă opt persoane şi-au pierdut viaţa pentru că aceştia nu au plecat la timp către solicitare sau pentru că au mers cu viteze reduse.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a declarat că, în unele cazuri, ambulanţele au plecat către cazuri şi după 70 de minute, deşi protocolul impune două minute.

„Încă nu s-a pus în mişcare împotriva lor acţiunea penală pentru ucidere din culpă, încă efectuăm cercetări. Sunt suspiciuni, având învedere timpii de intervenţie, faptul că s-au deplasat cu viteze reduse, faptul că nu au plecat către eveniment în timpul prevăzut de protocol. Efectiv, nu au plecat la momentul la care au fost anunţaţi, deşi protocolul prevede că ei trebuia să plece în două minute, au existat cazuri în care au plecat şi după o oră sau după 70 de minute”, a afirmat procurorul.

Magistratul a afirmat că ancheta se desfăşoară „in rem” şi ambulanţierii nu au fost acuzaţi, încă, de ucidere din culpă.

„Investigăm dacă au fost persoane care şi-au pierdut viaţa din aceste motive. Se efectuează cercetări in rem, cu privire la faptă. Nu s-au formulat cercetări către vreunul dintre angajaţi”, a mai declarat anchetatorul.

Ambulanța Corabia a fost lăsată fără angajați după ce procurorii i-au plasat sub control judiciar pe 13 dintre ei pentru delapidare, fals și uz de fals, fiindu-le interzisă totodată exercitarea profesiei pe o durată de 60 de zile.

Angajații Ambulanţei Corabia sunt acuzaţi că, timp de aproape trei ani, ar fi furat în mod repetat combustibil de la autosanitare, poliţiştii desfăşurând percheziţii la locuinţele lor şi la sediul unităţii medicale, în luna august.

„Perchezițiile au fost efectuate într-un dosar penal, în care mai multe persoane sunt bănuite că, în perioada 2015-2018, și-ar fi însușit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituției publice. Prejudiciul urmează a fi stabilit în urma cercetărilor”, transmit reprezentanții IPJ Olt.

În urma perchezițiilor din lumea august, au fost ridicate  mai multe bidoane cu motorina, în vederea  continuării cercetărilor.

 

Articolul precedentIMAGINI SPECTACULOASE. Un transformator a luat foc, lăsând fără energie electrică un cartier din Slatina
Articolul următorPrimele despăgubiri pentru porcii uciși în Olt. 25 de fermierii primesc astăzi banii