Construcţia unui bloc de locuinţe pentru medici a început la Slatina, investiţia care depăşeşte trei milioane de lei este finanţată de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).
Viceprimarul municipiului Slatina, Claudiu Stăncioiu, a declarat că lucrările se derulează deja de aproximativ o lună.
„Încă de la finalul lunii iunie a fost predat amplasamentul şi se construiesc locuinţe pentru medici. Valoarea investiţiei este de 3.053.993 lei, din care construcţii plus montaj 2.330.406 lei, inclusiv TVA”, a spus Stăncioiu.
Noile locuinţe ANL, destinate medicilor, se construiesc pe strada Orhideelor, în vecinătatea celor mai noi blocuri construite de Agenţie în Slatina.
În Slatina, sunt 244 de locuinţe construite prin Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL), 10 dintre acestea fiind vândute proprietarilor. Este vorba despre blocurile 19D şi V6, despre blocurile de pe strada Orhideelor şi despre blocul din strada Armoniei.