O femeie în vârstă de 43 de ani a fost căutată, luni seara, prin Slatina de zeci de poliţişti, timp de mai bine de şase ore, după ce a sunat la 112 şi a spus că este ameninţată de două persoane.

Femeia ar fi spus că este ameninaţată cu un cuţit, după care a închis telefonul. Ea a dat ca loc al evenimentului un cămin de nefamilişti de pe strada Drăgăneşti din Slatina.

„Ieri, 11 mai 2020, în jurul orei 16.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112, de către o femeie, despre faptul că ar fi urmărită de către două persoane, după care a inchis telefonul. Femeia a precizat că s-ar afla pe strada Draganesti din municipiul Slatina, fără a da alte detalii. Polițiștii s-au deplasat de îndată in zonă pentru a verifica aspectele semnalate. Întrucât în zonă nu a fost identificată nicio persoană care ar fi putut fi apelanta respectivă, verificările au fost extinse”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

După mai bine de şase ore de căutări cu efective mărite, poliţiştii din Slatina au reuşit să o găsească în zona gării din municipiu. Femeia este o persoană fără adăpost.

„În urma investigaţiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt, împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Slatina au identificat apelanta în zona gării din municipiul Slatina. Femeia, de 43 de ani, persoană fără adăpost, a motivat că a apelat numarul 112 deoarce două persoane necunoscute au aruncat cu apă asupra sa, iar după efectuarea apelului telefonul i s-a descărcat”, a mai declarat reprezentantul IPJ Olt.

Articolul precedentAlte două cazuri de COVID-19, confirmate în judeţul Olt
Articolul următorJante auto în valoare de 8.000 lei, furate din Dolj, găsite la un bărbat din Olt