Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Balş, este cercetat penal după ce, vineri seara, a distrus mai mulţi stâlpişori dintr-un parc din oraş şi geamul unui autoturism.

Poliţiştii s-au sesizat, mai întâi, după ce pe Facebook a apărut un video în care se vede cum o persoană distruge mai mulți stâlpișori de iluminat dintr-un parc din orașul Balș.

Ulterior, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 17:00,  o tânără în vârstă de 25 de ani, din orașul Balș, a sesizat că o persoană necunoscută i-ar fi distrus geamul autoturismului.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit câte un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor și a dispunerii măsurilor legale.

Ei l-au identificat tânărul în vârstă de 23 de ani, din orașul Balș, județul Olt, bănuit de comiterea infracțiunilor de distrugere.

„În urma probatoriului administrat, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 23/24 martie a.c., în jurul orei 21:40, tânărul, în timp ce se deplasa pe strada Nicolae Bălcescu din orașul Balș, ar fi distrus mai mulți stâlpișori de iluminat dintr-un parc, iar la scurt timp ar fi distrus și geamul unui autoturism ce se afla parcat pe aceeași stradă. În cauză sunt continuate cercetările pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor legale”, transmite IPJ Olt.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentUn asteroid masiv, cu diametrul între 40 și 90 de metri, va trece astăzi la o distanţă mică faţă de Pământ
Articolul următorUn primar a dus gunoiul în curtea unui localnic, care îl aruncase într- o groapă de gunoi improvizată