O tânără în vârstă de 26 de ani, din Balş, condamnată în Germania pentru furturi din magazine, a fost depistată şi ridicată de poliţiştii din oraşul de pe Olteţ.
Femeia fura din magazinele nemţeşti obiecte de igienă personală sau alimente.
„La data de 13 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Poliției orașului Balș au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Germania, pe numele unei femei, de 26 de ani, din orașul Balș, condamnată la pedeapsa cu închisoarea, pentru comiterea unor furturi din societăți comerciale. Pentru punerea în executare a mandatului de arestare, poliţiştii olteni au beneficiat de date oferite de Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt au prezentat femeia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde a fost dispusă măsură reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Sursa: Realitatea de Olt