Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Caracal, care avea interdicţia de a se apropia la 50 de metri de soţia sa, a fost reţinut de poliţişti după ce a incendiat preşul din faţa apartamentului unde femeia locuieşte.

Potrivit poliţiştilor, evenimentul s-a petrecut sâmbătă dimineaţa, la ora 10.30.

„Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, stabilind faptul că persoane necunoscute ar fi turnat un lichid inflamabil și ar fi aprins un covoraș aflat în scara blocului, în dreptul unui apartament, în care locuiește o femeie, în vârstă de 50 de ani. Incendiul a fost stins de pompierii militari din cadrul Detașamentului Caracal, fiind distrus în totalitate doar covorașul, fără a se produce alte pagube”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.

Poliţiştii l-au identificat pe bărbat. Pe numele acestuia era emis un ordin de protecţie, pe o perioadă de şase luni, având interdicţia de a se apropia de femeie la o distanţă mai mică de 50 de metri.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

„În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, a fost identificat un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Caracal, bănuit de comiterea celor întâmplate. Față de acesta, în data de 05 aprilie a.c., Judecătoria Caracal, a emis un Ordin de Protecție, pe o perioadă de 6 luni, prin care i se interzicea dreptul de a se apropia la o distanță mai mică de 50 de metri față de femeia care locuiește în apartamentul respectiv ori de locuința acesteia. În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse, fiind continuate cercetările. Totodată, în cursul aceleiași zile, pe numele bărbatului, polițiștii au emis o Ordonanță de Reținere pentru 24 de ore”, a mai declarat reprezentantul IPJ Olt.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCOȘMARUL care a început cu o mușcătură de căpușă: Mărturii EMOȚIONATE ale româncei care suferă de boala Lyme
Articolul următorŞi astăzi sunt raportate peste 100 cazuri noi de COVID-19. Datele oficial COMPLETE