Bărbat din Olt găsit decapitat de câinele său. Animalul l-a mâncat, după ce a murit

politia-nu-treceti-
Un bărbat de 72 de ani din comuna Osica de Sus, judeţul Olt, a fost sfâşiat de propriul câine. Vecinii au găsit bucăţi din corpul bărbatului, după aproape o săptămână, împrăştiate prin curte.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 72 de ani locuia împreună cu un câine agresiv pe care-l ţinea cu el în casă.Omul ar fi murit la începutul săptămânii, dar a fost găsit mort, sfâşiat de câine, vineri. Descoperirea a fost făcută de un vecin al bărbatului.„A fost găsit de un vecin. Se pare că era mort de luni-marţi. A fost găsit de vecini. Stătea împreună cu un câine agresiv. Probabil că stând închis în casă, câinele a fost şi înfometat şi victima prezenta şi afecţiuni medicale. Avea o ciroză hepatică şi pe fondul consumului excesiv de alcool, probabil că s-a declanşat şi o hemoragie şi ca urmare a sângelui cîinele cred că l-a şi atacat. A fost sfâşiat de câine după ce a survenit decesul. Verificările prealabile conduc la o moarte naturală şi ulterior a fost decapitat”, a declarat prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa.Anchetatorii au deschis un dosar pentru omor în acest caz.
Citește și:
- 13:27 - Papa Leon al XIV-lea cere acces universal la servicii medicale: „Un imperativ moral pentru omenire. Sănătatea nu poate fi un lux”
- 13:24 - Pregătire sporită la nivel global: OMS monitorizează riscul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu
- 12:49 - Coaliția, pe un butoi de pulbere: PSD amenință cu anticipate, liberalii decid sâmbătă dacă ies de la guvernare
- 12:29 - AUR nu votează amendamentul PSD privind pachetul social: „Pensionarii trebuie să beneficieze de indexare, nu de ajutoare temporare”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











