Doi bărbaţi de 46 şi 48 de ani, ambii din municipiul Slatina, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au comis mai multe furturi din locuințele unor persoane din comuna Cârcea, județul Dolj.
Potrivit IPJ Dolj, în dimineaţa zilei de 19 februarie, poliţiştii din Coşoveni au fost sesizați de către trei persoane vătămate, din comuna Cârcea, cu privire la faptul că, în noaptea de 18 spre 19 februarie, le-au fost furate mai multe bunuri din curţi şi locuinţe.
„În cursul zilei de 01 martie, poliţiştii doljeni au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Slatina, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea furturilor, respectiv doi bărbaţi de 46 şi 48 de ani. Cu această ocazie, au fost identificate toate bunurile sustrase în noaptea de 18/19 februarie, din comuna Cârcea, acestea fiind restituite persoanelor vătămate.
În urma cercetărilor şi a probatoriului administrat, cei doi bărbaţi au fost reținuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de furt calificat, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, arată IPJ Dolj.
Ieri, pe numele bărbaţilor, Judecătoria Craiova a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.