Ştefan Risipiceanu, bărbatul reţinut de DIICOT pentru că ar fi violat-o pe Luiza Melencu, chiar în locuinţa lui Gheorghe Dincă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Bucureşti.
Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost reţinut, miercuri, de procurorii DIICOT, pentru că ar fi violat-o pe Luiza Melencu, atunci când fata era în casa lui Dincă.
Şeful interimar al DIICOT, procurorul Georgiana Hossu, a declarat că atât cel reţinut, cât şi Dincă au bătut-o şi violat-o pe fată.
„Inculpatul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată asupra victimei majore din dosarul menţionat, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Inculpatul, în vârstă de 46 ani a intrat în atenția DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală, iar în acest moment, vă pot confirma că au fost administrate probe suficiente, ştiinţifice şi testimoniale, pentru a formula acuzaţii oficiale faţă de acesta”, a declarat Hossu.
Ea a adăugat că în data de 14 aprilie 2019, în jurul orei 12.00, după ce Gheorghe Dincă a răpit-o, prin constrângerea cu acte de violenţă, pe Luiza Melencu ce aştepta „la ocazie” pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, a transportat-o la domiciliul său, în scopul exploatării sexuale în interes personal şi în aceste împrejurări a fost surprins de către inculpatul reţinut astăzi.
Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului, unde a observat victima sechestrată în autoturism. Ca să nu-l pârască autorităţile, Dincă a acceptat ca şi celălalt bărbat să o violeze pe Luiza.
Astfel, în aceeași zi, în camera unde dormea Dincă, prin constrângere manifestată prin violență fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate.
„Precizez că inculpatul făcea parte din anturajul inculpatului Dincă Gheroghe şi era folosit de către acesta, ocazional, la diverse munci în gospodărie. La explicațiile oferite de către inculpatul Dincă Gheorghe în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu Melencu Mihaela Luiza. În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, inculpatul a fost de acord“, a mai declarat Giorgiana Hossu.
Anchetatorii au mai precizat că bărbatul reţinut astăzi este o persoana fără ocupație, fără pregătire, fără venituri şi fără un domiciliu stabil. Este necăsătorit, nu are copii şi este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.
Procurorul Giorgiana Hossu a mai declarat că bărbatul nu este „complice, instigator sau co-autor“ al lui Dincă.
„Aş dori să fac o subliniere foarte importantă pentru a evita speculațiile şi anume că, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu există nici o conexiune între inculpat şi vreun grup de criminalitate organizată investigat de către DIICOT. De asemenea, până în acest moment, nu există nici un indiciu ori probă din care să rezulte că ar fi avut vreo formă de participație la comiterea infracţiunilor reținute deja în sarcina inculpatului Dincă Gheorghe. Cu alte cuvinte, inculpatul reținut astăzi nu este complice, instigator sau co-autor la săvârşirea celorlalte infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dincă Gheorghe“, a mai spus Hossu.
Inculpatul va fi prezentat instanței de judecată, procurorii DIICOT urmând să solicite emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.
Şefa DIICOT a anunţat finalizarea dosarului Caracal, până la sfârșitul acestui an.