O barcă pneumatică în lungime de 3,30 metri, două vâsle în lungime de 1,60 metri, o unealtă de pescuit comercial tip setcă monofilament în lungime de 95 metri şi patru kilograme de peşte specia caras au fost confiscate de jandarmii olteni de la doi braconieri piscicoli depistaţi pe râul Olt, în zona comunei Ipoteşti.
Potrivit unui comunicat remis de Jandarmeria Olt, este vorba despre doi tineri în vârstă de 33 şi 36 de ani.
„Făptuitorii împreună cu documentele de constatare şi uneltele folosite la pescuit au fost predat organelor de urmărire penală competente în vederea continuării verificărilor, iar peştele a fost redat mediului natural. Făptuitorilor li s-au întocmit acte de constatare pentru Pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit art. 64, lit. a. și deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament art. 64, lit. k., din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura”, se arată în comunicatul citat.
Cei doi riscă o amendă și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și trei ani.