Prezent recent în cadrul emisiunii „Reporter 24”, viceprimarul Slatinei, Claudiu Stăncioiu, a declarat că în perioada imediat următoare, dacă și vremea o va permite, lucrările de asflatare de la Podul Olt şi de la ieşirea spre Piteşti vor fi terminate, iar șoferii vor scăpa de aglomerație.

Stăncioiu a explicat motivul pentru care administraţia locală a decis să lucreze, concomitent, la cele două ieşiri din oraş.

„Dorim să avem gata cele două intrări în oraş pentru a intra pe stada Oituz. Deja este un trafic intens, avem cred că peste 1.000 de TIR-uri pe zi, şi de aceea ne-am apucat de această lucrare, cu tot discomfortul care există şi pentru a avea fluiditate, ca ulterior să închidem Oituzul şi să intrăm pe el pentru că acolo sunt nişte lucrări mai ample”, a declarat Stăncioiu.

Partea cea mai dificilă, rămâne, în continuare, reabilitarea străzii Oituz. Potrivit viceprimarului Slatinei, în momentul în care acest tronson va intra în procesul de modernizare, strada va fi blocată complet, iar traficul va fi deviat pe alte artere.

„Se lucrează spre Piteşti, se lucrează şi pe Constantin Brâncoveanu. Cred că, dacă vremea ne lasă, în două-trei luni, o să avem primul strat de suport turnat, iar ulterior vom fluidiza circulaţia. După ce se finalizează cele două intrări, abia atunci ne apucăm de strada Oituz”, a mai spus Claudiu Stăncioiu.

Investiția depășește 35 de milioane de lei, fondurile fiind alocate din bugetul local. Autoritățile au inclus în proiect lucrări ample de modernizare, care presupun refacerea totală a carosabilului, dar și consolidarea zidului de sprijin al străzii Oituz și pasarele pietonale.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentBărbat din Slatina, arestat pentru că a devenit violent cu poliţiştii care urmau să-l amendeze că nu poartă masca de protecţie
Articolul următorBilanț coronavirus 2 decembrie. Datele oficiale actualizate: 4.916 cazuri noi, 135 de decese. RECORD pe secțiile de Terapie Intensivă