După 20 de ani de controverse, locuitorii din Mihăești au șansa unei schimbări. candidatul AUR, intră în cursa electorală împotriva sistemului vechi.
În comuna Mihăești, județul Olt, alegerile locale din 4 mai 2025 aduc o miză uriașă: oprirea unui cerc vicios de administrație marcată de scandaluri, incompatibilități și lipsa investițiilor. După peste două decenii dominate de Constantin Dobrița și echipa sa, în fața alegătorilor apare un nume nou, cu un mesaj radical de reconstrucție: Pîrva (Bebe) Constantin, candidatul AUR.
În ultimii 20 de ani, administrația locală din Mihăești a fost asociată cu lipsa de transparență, investiții discutabile și acuzații publice de folosire abuzivă a resurselor comunei. Fostul primar Constantin Dobrița, declarat incompatibil de ANI în 2021 pentru că a deținut simultan funcția de primar și statutul de comerciant PFA, a revenit ulterior în funcții de conducere prin diverse mecanisme administrative, deși sentințele instanțelor au fost definitive.
Viceprimarul de atunci, Petru Cora – trecut de la PNL la PSD – a pierdut alegerile, dar rămâne activ în structurile locale. Acum, același grup de interese îl susține pe Alin Stăvaru, candidatul PSD. În paralel, satul se confruntă cu lipsuri cronice: fără rețea de gaze, fără apă potabilă, drumuri distruse și o infrastructură rutieră precară.
În timp ce comuna rămânea în urmă, liderii locali își consolidau confortul personal: reședințe opulente, fântâni arteziene în curți private și utilizarea autoturismelor Primăriei în interes propriu – aspecte aflate în prezent în atenția Poliției.
În acest context tensionat, Pîrva (Bebe) Constantin promite o rupere de trecut și o reformă totală: investiții în rețele de utilități, asfaltări, transparență în cheltuirea fondurilor și o administrație în slujba cetățeanului.
Interviu cu Pîrva (Bebe) Constantin, candidatul AUR la Primăria Mihăești, Olt.
Reporter: Domnule Pîrva, ce v-a determinat să intrați în această competiție electorală?
Pîrva (Bebe) Constantin: Sincer? Revolta. Revolta față de ce s-a întâmplat în Mihăești în ultimele două decenii. Oamenii trăiesc în condiții greu de imaginat în 2025: fără gaze, fără apă potabilă, fără asfalt. În timp ce alții și-au făcut palate din banii publici, oamenii din comună au fost uitați. Am decis că nu mai putem aștepta.
Reporter: Ce aduceți diferit față de ceilalți candidați?
Pîrva: Nu fac parte din niciun sistem. N-am fost în politică, n-am făcut afaceri cu Primăria, nu am rude angajate acolo. Eu vin din rândul oamenilor. Știu ce înseamnă lipsa. Știu ce înseamnă să te zbați pentru un trai decent. Iar proiectul meu este clar: infrastructură, apă, gaze, curățenie și respect pentru banul public.
Reporter: Vă temeți că lupta cu sistemul vechi va fi dificilă?
Pîrva: Nu mă tem. Am în spate oameni care s-au săturat. Iar când ai comunitatea de partea ta, nimeni nu te poate opri. Nu vin să promit, vin să repar. Mihăeștiul nu mai are timp de pierdut.
Reporter: Ce mesaj aveți pentru locuitorii comunei?
Pîrva: Să nu mai accepte umilința ca normalitate. Pe 4 mai, au o șansă reală să schimbe cursul acestei comune. Votul lor poate însemna o nouă viață. Nu pentru mine, ci pentru fiecare copil, părinte și bunic din Mihăești.
Pe 4 mai 2025, comuna Mihăești se află în fața unei decizii istorice: continuarea unei administrații marcate de scandaluri sau alegerea unui nou început. Alegătorii decid.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC Material realizat de SC DRILL STUDIO SRL la comanda Partidului Alianța pentru Unirea Românilor CMF 51250003