Municipalitatea caracaleană a demarat introducerea conductei de canalizare a apei menajere, pe strada 1 Decembrie 1918.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, mai multe sectoare de drum vor fi blocate, în perioada lucrărilor.
„După cum ați sesizat, ADPP Caracal a început săpaturile pentru introducerea conductei de canalizare a apei menajere pe strada 1 Decembrie 1918. Investitia se realizează la solicitarea administrației locale caracalene pe fonduri ale CAO, societate la care Consiliul Local Caracal deține 20% din acţiuni. Pe perioada lucrărilor circulația va fi afectată prin blocarea unor sectoare de drum.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și ne bazăm pe înțelegere din partea cetățenilor! În curând multe familii se vor bucura de beneficiile acestei investiții”, transmite Primăria Caracal.
Sursa: Realitatea de Olt