Patru bărbaţi din Caracal care, seara trecută, au blocat un autoturism în trafic, în care se aflau alte două persoane, agresând unul dintre ocupanţii maşinii, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ulterior, au fost plasaţi sub control judiciar pe 60 de zile.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica, a declarat că totul s-a petrecut, vineri seară, pe o stradă din municipiul Caracal.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat că doi bărbați, aflați într-un autoturism, ar fi fost blocați în trafic de un alt autoturism, din care ar fi coborât mai multe persoane, iar, ulterior pasagerul autoturismului blocat în trafic, respectiv un bărbat, în vârstă de 34 de ani, ar fi fost lovit, în zona capului, de un tânăr, în vârstă de 23 de ani și de alte persoane neidentificate. Totodată, ar fi fost provocate distrugeri și autoturismului în care cei doi bărbați se aflau”, a explicat reprezentantul IPJ Olt.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal.
Polițiștii au reuşit să identifice alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani, bănuiți de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar sâmbătă au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.
Sursa: Realitatea de Olt