Primăria Caracal are planuri mari de dezvoltare a infrastructurii rutiere, pentru ca mai apoi să obțină aprobările pentru amenajarea unui parc industrial. Orașul, al doilea cel mai mare din județ, nu stă prea bine la capitolul locuri de muncă, dea aceea autoritățile caută soluții pentru atragerea investitorilor.

Cu o centură ocolitoare dată în folosință în sudul municipiului și cu un alt drum care ocolește orașul prin nord aflat în lucru, Caracalul poate deveni un oraș atractiv pentru investitori. Mai ales că minicentura finanțată de Ministerul Dezvoltării va trece chiar prin zona în care autoritățile locale vor să amenajeze un parc industrial. „Noi am demarat construcția unei minicenturi ocolitoare, care va trece exact pe lângă acel parc industrial pe care noi ni l-am propus de foarte mult timp să îl dezvoltăm”, a  declarat Octavian Stănescu, viceprimarul Caracalului.

Pe lângă facilitățile oferite celor care vor deschide afaceri în parcul industrial, autoritățile din Caracal caută soluții pentru dezvoltarea infrastructurii. Investitorii au nevoie de căi de acces rapide, pentru a fi convinși să se stabilească acolo. Astfel, un proiect mai vechi a Primăriei Caracal, cel de construcție a unei pasarele auto care să lege cele două drumuri ocolitoare, așteaptă să primească finanțare de la Ministerul Transporturilor. „După finalizarea șoselei ocolitoare, sperăm să primim o finanțare de la Guvernul României, cu ajutorul Ministerului Transporturilor să putem finaliza acea pasarelă care va face legătura între centura ocolitoare și această minicentură, urmând a dezvolta pe lângă aceste două centuri proiecte ce vizează atragerea de investitori și dezvoltarea locurilor de muncă”, a mai spus Octavian Stănescu.

Pasarela ar urma să traverseze Caracalul prin zona Colegiului „Dimitrie Petrescu”. Tot prin Caracal ar urma să treacă și Autostrada Sudului, un proiect adus în discuție recent de premierul Viorica Dăncilă. În acest caz vorbim de o perioadă de implementare de cinci ani, după cum rezultă din studiile preliminare.

Articolul precedentÎnceput de an şcolar pentru aproape 55.000 de elevi din Olt. Aproape o treime dintre şcoli funcţionează fără autorizaţie sanitară
Articolul următorSlatina: ultimele pregătiri înainte de începerea anului școlar- FOTO