Preşedintele CJ Olt Marius Oprescu a declarat, luni, în cadrul emisiunii „Reporter 24” de la postul local Olt Tv, că laboratorul de biologie moleculară, operaţionalizat luni la Spitalul Slatina, este deja în procedura de autorizare. Angajaţii spitalului, ai DGASPC, dar şi poliţiştii, jandarmii sau pompierii vor fi primii care vor fi testaţi.
Spitalul Județean de Urgență Slatina are, începând de astăzi, toate echipamentele care alcătuiesc Laboratorul Modular de Biologie Moleculară. Acestea au fost instalate şi sunt funcţionale.
„În ceea ce priveşte laboratorul pe care am hotărât să-l achiziţionăm acum o lună, este gata. Astăzi au apărut imagini cu acest laborator, pe pagina de Facebook a managerului Spitalului Judeţean. Este un laborator care a costat aproximativ 10 miliarde lei vechi. Urmează să facă 196 de teste la 12 ore. Sperăm să trecem cu bine de această criză de coronavirus, iar acest laborator va putea să facă şi alte teste, teste care au legătură cu cancerul sau cu hepatita. Laboratorul va putea fi folosit în continuare, aşa că investiţia nu este făcută degeaba”, a declarat Marius Oprescu.
Preşedintele CJ Olt a explicat de ce s-a ales soluţia unui laborator modular.
„Am ales această soluţie pentru că fiind vorba despre un laborator pentru probe speciale cu risc foarte mare, în Spitalul Slatina nu aveam acest flux asigurat. Trebuia să renunţăm la spaţii la care nu ne permiteam. Am ales să luăm acest laborator cu containere, instalat în curtea spitalului. Este practic un nou corp al spitalului”, a declarat Marius Oprescu.
El a arătat că deja s-a demarat instruirea personalului care va lucra în acest laborator, iar între timp s-au făcut demersurile pentru autorizare.
„În această perioadă, încă de vineri, instruim personalul. Astăzi a fost depusă documentaţia la DSP Olt. Sperăm să obţinem foarte repede autorizaţia, iar în zilele următoare să începem testele paralele care se fac şi într-un laborator deja recunoscut, astfel încât aceste zile să ne arate că ceea ce se lucrează la slatina este în regulă. După aceea, începem testarea efectivă a pacienţilor care vin la Spitalul Slatina dar şi a suspecţilor din întregul judeţ Olt”, a mai spus Oprescu.
Preşeditele Marius Oprescu a ţinut să precizeze că după autorizare, Spitalul Slatina nu va aştepta ca laboratorul să intre în programul Ministerului Sănătăţii de decontare a testelor pentru COVID-19. Autorităţile judeţene vor susţine financiare fecturarea de teste.
„Sunt două etape în ceea ce priveşte autorizarea. Prima este de către DSP, ca să fie funcţională, autorizaţie pe care sunt convins că o vom obţine foarte repede, având în vedere dotările laboratorului. Apoi, urmează introducerea în decontarea naţională, care se face în timp. Noi vom face teste imediat prin bani alocaţi de către spital. Nu vom aştepta să intrăm în programul naţional. În secunda următoare, trecem la testarea personalului Spitalului Judeţean, celui din DGASPC, la testarea personalului din prima linie – jandarmi, poliţişti, ISU, DSP, cei care au intrat în contact cu oameni suspecţi sau care aveau coronavirus”, a conchis Oprescu.