Proiectul primăriei de remodelare a centrului oraşului avansează, la sfârşitul săptămânii fiind dărâmată gradena de le Esplnadă, situată înspre Expo Parc.

Noul proiect al municipalităţii slătinene, girat de primarul Emil Moţ, vizează o trecere mult mai uşoară între Esplanadă şi Expo Parc. Vor dispărea treptele, iar noile alei vor permite cărucioarelor, bicicletelor, rolelor o tranziţie facilă între cele două zone.

Primarul Emil Moţ a făcut publice imaginile cu proiectul noii Esplanade din centrul Slatinei, simularea video a investiţiei arătând mai mult spaţiu verde şi o fântână pietonală.

Valoarea proiectului se ridică la aproape nouă milioane lei, fără TVA.

Pe perioada lucrărilor de la Esplanadă, zona de promenadă a slătinenilor s-a mutat în Parcul Tineretului, cel mai mare şi mai nou din municipiu.

Actuala Esplanadă este un proiect al vechii conduceri a Primăriei Slatina, cu multe hop-uri în implementare. Potrivit ultimului bilanţ al municipalităţii, investiţia în noul Centru Civic al Slatinei a înghiţit, la acea dată, în jur de 15 milioane de lei.

Articolul precedentNăscut la Scorniceşti, în judeţul Olt, Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit astăzi 102 ani
Articolul următorAccident grav în judeţul Olt, între Slatina şi Piteşti. Un TIR răsturnat, o persoană încarcerată