Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt a anunțat că în această saptămâna au fost stinse cele 5 focare de pestă porcină africană din gospodăriile din localitățile Rusăneşti și Cilieni și s-au ridicat măsurile sanitare veterinare din zonele cu restricții.
Achiziţia de porci în aceste localităţi se va face cu respectarea procedurilor din manualul operaţional pentru combaterea pestei africane, pâna la finalizarea procedurii de repopulare.
„Ulterior, proprietarii de exploataţii nonprofesionale care vor să achiziţioneze suine, au obligaţia respectării legislaţiei sanitare veterinare şi anume ca animalele să fie identificate cu crotalie auriculară, însoţite de documente legale (certificat sanitar veterinar pentru transport animale vii şi formular de mişcare), iar dacă se cumpără din alte judeţe trebuie obligatoriu solicitat aviz interjudeţean”, a explicat Venera Popa, consilier superior în cadrul DSVSA Olt.
DSVSA Olt solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei.