„166 de dăunători din coaliţia PNL-USRPLUS i s-au alăturat astăzi prin votul lor lui Adrian Oros în planul lui de distrugere a agriculturii, a fermierilor și a muncii țăranului român!”, a afirmat deputatul PSD Olt Adrian Chesnoiu , după ce moţiunea împotriva ministrului Agriculturii a fot respinsă de Coaliţia de Guvernare.

Toți deputații PSD au votat pentru plecarea acasă a ministrului Oros, însă nu a fost suficient.

„Din păcate, Coaliţia de Guvernare ne-a arătat încă o dată că nu sunt în stare să treacă peste orgoliile şi interesele de grup ale partidelor componente şi să dea un vot în interesul românilor, al fermierilor români şi al ţăranului român. Agricultura, în România, este grav lovită de de seceta pedologică din anii 2019-2020, de incompetenţa ministrului Adrian Oros, în a gestiona politicile din Agricultură, iar fermierii sunt în pragul dezastrului. Afectarea acestui sector extrem de important al economiei româneşti este una foarte mare. N-o spunem numai noi, chiar astăzi Institutul Naţional de Statistică arată că producţiile agricole au scăzut cu aproape 38 la sută”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor a adăugat că ministrul Oros a reuşit contraperformanţa de a nu lansa niciun program pentru sprijinirea fermierilor, în cele 17 luni de mandat.

„Totodată, fermierii atrag atenţia că plata despăgubirilor era necesară întrucât costurile cu îngrăşămintele au crescut între 30 şi sută la sută, preţul la motorină a crescut cu peste 50% numai în ultimele două luni, iar plata pentru acciza la motorină nu a fost realizată nici în momnetul de faţă. Nu mai vorbim de faptul că ministrul agriculturii, în cele 17 luni de mandat, nu a lansat niciun program nou pentru sprjinirea fermierilor, a tăiat toate investiţiile pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii şi pentru el agricultura nu reprezintă altceva decât un interes de grup”, a mai spus Chesnoiu.

Acesta i-a criticat şi pe deputaţii partidului AUR, care au lipsit de la votul moţiunii.

„Mai mult decât atât, cu stupoare am observat că astăzi deputaţii AUR au lipsit de la votul pe moţiune. Ar fi fost important să arate că sunt într-adevăr în Opoziţie şi nu fac un blat într-o zi atât de importantă. Era important să arătăm că Opoziţia este unită, dar din păcate PSD a rămas singurul care să apere fermierii de cei peste 166 de dăunători care s-au alătura astăzi lui Adrian Oros, prin votul lor împotriva moţiunii”, a conchis Chesnoiu.

Sursa: Realitatea de Olt