O atenţionare meteo cod galben a fost emisă, miercuri de meteorologi, valabilă până joi dimineaţa şi care vizează mai multe zone ale ţării, printre care şi judeţul Olt.
Fenomene vizate sunt manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuat, iar interval de valabilitate este 14 august, ora 15.00 – 15 august, ora 10.00.
Zone afectate Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, zona de munte.
În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în vestul și nord-vestul țării, apoi și în centrul, nordul și sud-vestul teritoriului. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 km/h, iar temporar peste 80 – 90 km/h, mai ales în sudul și vestul Olteniei, Transilvania și, posibil, în nordul Moldovei. Se vor semnala vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp.
Pe parcursul după-amiezii de miercuri (14 august), disconfortul termic va persista în sudul, estul și centrul teritoriului.