Congresul PSD, în 39 de centre din ţară. Pe cine susţin social-democraţii din Olt

Congresul PSD, în 39 de centre din ţară. Pe cine susţin social-democraţii din Olt
Două centre sunt la Slatina
Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat că la Congresul de sâmbătă, organizaţia judeţeană va susţine echipa condusă de Marcel Ciolacu, din care mai fac parte Paul Stănescu, Sorin Grindeanu şi Gabriela Firea.
Congresul PSD se desfăşoară, sâmbătă, în 39 de centre din toată ţara. Dintre acestea, două sunt în Slatina având în vedere numărul mare de delegaţi din judeţul Olt.
„Congresul se va desfăşura în 38 de centre teritoriale, în toată ţara, şi un centru naţional. Judeţul Olt, datorită numărului de delegaţi de 59 de persoane, are două centre – unul la sediul partidului, cu 14 persoane, iar celălalt va fi organizat la localul de pe Dealul Grădişte, în spaţiu deschis, unde vor fi 45 de delegaţi şi, bineînţeles, reprezentanţii presei”, a declarat Marius Oprescu.
Votul se va desfăşura în paralel în toate centrele, iar rezultatele vor fi centralizate în Capitală.
„Votarea se va desfăşura cu buletine de vot, pe care le primim cu o zi înainte. Plicul va fi sigilat şi va fi desfăcut atunci când se ajunge la momentul votării. Toate aceste centre vor fi interconectate prin camere web şi sonoriare cu Bucureştiul. Centrele vor fi interconectate, va exista un soft în care se introduce numărătoarea voturilor şi va da rezultatul final. PSD Olt susţine, bineînţeles, echipa din care face parte domnul Paul Stănescu, adică pe Marcel Ciolacu”, a mai declarat Oprescu.
Citește și:
- 16:08 - Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
- 13:16 - Au fost găsite soluţiile pentru aprobarea bugetului de stat, vor fi reluate discuţiile în comisiile de resort
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 08:16 - Arabia Saudită avertizează că își rezervă dreptul de a riposta militar împotriva Iranului
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










