Consilierul local din Slatina, Ionuţ Comănescu, care îşi doreşte să fie viitorul primar al municipiului, şi-a adăugat o nouă gafă în portofoliu după ce, sâmbătă seara, a înfierat într-o postare pe Facebook actuala administraţie locală pentru că iluminatul public este stins. Liberalul şi-a dat seama că de fapt este vorba despre evenimentul „Ora Pământului” şi a şters repede postarea.

„Vreo explicaţie privitoare la faptul că în multe zone ale Slatinei acum nu funcţionează iluminatul public, putem primi şi noi, domnilor «administratori» PSD?”, se întreba Comănescu, sâmbătă seara, însă la câteva minute avea să şteargă această postare.

Am intrat în posesia unei capturi a postării iniţiale.

Contactat telefonic, luni dimineaţa, Ionuţ Comănescu a negat, iniţial, existenţa unei astfel de postări pe pagina sa de pe celebrul site de socializare.

„Nu, nu e nicio postare referitoare la chestia asta pe Facebook la mine”, a declarat el.

El a admis abia după ce a fost întrebat dacă nu cumva este vorba despre o postare ştearsă ulterior. Comănescu a explicat că şi-a dat seama că este vorba despre „Ora Pământului”, abia mai târziu. El a adăugat că a fost „derutat” de faptul că pe bulevardul A.I. Cuza, principala arteră rutieră a Slatinei, luminile au rămas aprinse.

„Ba da, ba da, ba da! Nu este nicio postare (acum – n.red.). Am postat şi, după aceea, mi-am dat seama că este «Ora Pământului». M-a derutat faptul că pe bulevard luminile erau aprinse. Nu erau stinse în toată Slatina, pe bulevard erau aprinse, iar pe diferite artere erau stinse. La câteva minute, mi-am dat seama că e «Ora Pământului» şi am şters postarea. A fost greşeala mea”, a mai declarat liberalul.

Primăria Slatina anunţa încă de vineri că se alături evenimentului „Ora Pământului” şi că stinge lumina în imobilele pe care le administrează, dar şi pe mai multe străzi din oraş.

„Ca în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, Primăria Municipiului Slatina susține protecția planetei și se alătură evenimentului «Ora Pământului» pe care îl vom marca mâine seară prin stingerea iluminatului stradal pe arterele principale timp de o oră, în intervalul 20.30-21.30”, era anunţul municipalităţii.

Articolul precedent35.000 euro pentru lucrări de cadastru în fiecare localitate
Articolul următorBărbat din Olt, arestat după ce a violat o bătrână imobilizată de la pat