Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt au desfășurat în această perioadă acţiuni de control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv, la principalele lăcaşuri de cult din judeţ, astfel încât slujbele religioase, din perioada Sărbătorilor Pascale, să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Au fost verificate biserici din Slatina, Caracal şi Drăgăneşti Olt, în urma neregulilor constatate fiind aplicate sancţiuni sub formă de avertisment.
Pe timpul controalelor pompierii au verificat dacă sunt asigurate următoarele măsuri: stabilirea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu accent pe utilizarea focului deschis, evacuarea persoanelor participante la slujbele religioase și menţinerea accesului liber pe căile de intervenţie; limitarea accesului credincioşilor în lăcaşurile de cult, până la capacitatea normată şi menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă; verificarea existenţei mijloacelor iniţiale de stingere şi instruirea personalului pentru cunoaşterea modului de funcţionare a stingătoarelor, a mijloacelor tehnice P.S.I. şi a posibilităţilor de alimentare cu apă în caz de incendiu; stabilirea modalităţilor de alertare operativă a forţelor de intervenţie.
Au fost executate zece controale la lăcașuri de cult din Slatina, Caracal și Drăgănești Olt și au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale (avertismente). Pricipalele nereguli constatate au fost: exploatarea instalațiilor electrice cu improvizații, nu au fost sabilite măsurile de apărare împortiva incendiilor, în perioadele în care activitatea normală este întreruptă, stingătoarele nu au fost verificate, conform normelor în vigoare.
„Recomandăm enoriașilor să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea slujbei să nu lase lunânările și candelele, aprinse, nesupravegheate.
Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din judeţ au primit sarcini pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi primă intervenţie, la nevoie, în zona lăcaşurilor de cult.
În Noaptea de Înviere, pompierii din cadrul Detașamentului Slatina și Gărzii Osica de Sus, vor fi prezenţi, cu forțe și mijloace, la Mănăstirea Clocociov și Catedrala Episcopală din Slatina și Mănăstirea Brâncoveni”, transmite ISU Olt.
În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 100 de pompieri, cu mijloace specifice de intervenție, se vor afla zilnic în dispozitiv, pentru gestionarea eventualelor situații de urgență care se pot produce la nivelul județului Olt. În funcție de situația operativă, numărul acestora poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Matei Basarab” al județului Olt recomandă cetățenilor care aleg să meargă la grătar, în minivacanța de Paște și 1 Mai, să respecte următoarele măsuri preventive:
– faceţi focul pentru grătar doar în locurile special amenajate pentru picnic de către autorităţile locale;
– respectaţi instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;
– nu aprindeţi focul în pădure;
– dacă vreti să faceti focul în curte, înainte de aprinderea focului, curăţaţi locul de materiale care se pot aprinde ușor;
– păstraţi lângă foc o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetaţia uscată ce s-ar putea aprinde;
– sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere şi aprinderea focului la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii;
– nu lăsaţi copiii să se joace cu focul!
Sursa: Realitatea de Olt