Un control dispus de prefectul de Olt, Angela Nicolae, cu privire la gradul de pregătire a şcolilor din judeţ pentru începere noului an şcolar se desfăşoară în toate unităţile şcolare.
Angela Nicolae a declarat că, în urma controlului, vor fi dispuse măsuri de remediere a eventualelor deficienţe constate.
„Deschiderea anului şcolar, precum şi desfăşurarea procesului de învăţământ în condiţii optime şi la standarde ridicate de calitate reprezentă un obiectiv important atât pentru Instituţia Prefectului, cât şi pentru toate instituţiile implicate: ISU, DSP, structurile MAI, toate instituţiile care au atribuţii şi competenţe în acest domeniu. La nivelul instituţiei, prin ordin al prefectului, au fost constituite comisii mixte şi s-a demarat un control în teritoriu cu privire la condiţiile exacte din cadrul unităţilor de învăţământ. Acest control este în desfăşurare, comisiile sunt în teren, în funcţie de rezultate, vom dispune planuri de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. Trebuie să fim realişti, avem şi deficienţe, mai ales în mediul rural”, a declarat prefectul de Olt.
La rândul său, inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, a asigurat că până la începerea noului an şcolar, toate unităţile vor fi puse la punct.
„Până la 9 septembrie, unităţile vor fi pregătite să înceapă acest an şcolar. Cu privire la obţinerea autorizaţiilor sanitare de funcţionare, nu este un obiectiv pe care îl poţi îndeplini imediat. După cum ştim, directorii de unităţi şcolare fac demersuri, discută cu autorităţile locale, încearcă şi primarii şi consiliile locale să găsească soluţii. Aceste lucruri depinde de finanţe, de bugetul fiecărei localităţi, dar întotdeauna a existat şi există un efort comun. Ca dovadă că avem 49 de unităţi şcolare care sunt incluse în diverse programe de finanţare, tocmai pentru a putea să-şi obţină autorizaţiile atât din partea ISU, cât şi de la DSP”, a afirmat Bărbulete.