Consiliul Județean și Direcția Copilului au dat startul proiectului prin care vor fi construite două complexe de tip duplex, pentru copiii instituționalizați din Caracal. Cei mici locuiau în case vechi, care nu le mai oferea confortul de care au nevoie.
Două complexe cu servicii integrate de îngrijire și consiliere, construite la Caracal, vor face mai fericiți 26 de copii nevoiți să locuiască departe de familiile lor. Casele în care locuiesc acum nu mai corespund standardelor europene, iar autoritățile au decis să le dărâme și să construiască din temelii altele noi.
Ieri, consilierii județeni au aprobat demolarea primelor două imobile vechi, în timp ce construcția unuia dintre noile complexe a demarat deja. Celălalt urmează să fie ridicat de anul viitor.
Fondurile sunt asigurate în totalitate de Consiliul Județean Olt, valoarea investițiilor fiind de 2,87 milioane lei. Construcția noilor căsuțe de tip familial era absolut necesară. În primul rând pentru că rezolvă problema spațiului de care au nevoie copii, dar și pentru că oferă posibilitatea derulării de noi activități dedicate lor, a spus directorul DGASPC Olt, Rădița Piroșca.