A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi apă uzată din Corabia, investiţie finanţat printr-un proiect cu fonduri europene derulat de Compania de Apă Olt (CAO).

În orașul Corabia, se vor realiza lucrări de reabilitare și extindere a sistemelor de alimentare cu apă existente pentru a asigura racordarea întregii populații la serviciile de alimentare cu apă.

Contractul ”Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată în aglomerarea Corabia” a fost atribuit, în urma unei licitații publice deschise, asocierii S.C. TOP DECON SRL și S.C. SCADT SA, lider de asociere fiind S.C. TOP DECON SRL.

Valoarea contractului este de 53.046.350,88 lei fără TVA, din  care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13% constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co-finanțare din Bugetul Local.

Durata contractului de execuție este de 39 luni, la care se adaugă 36 de luni – perioada de notificare a defectelor.

Investiții în sistemul de alimentare cu apă:

–    Reabilitarea frontului de captare existent (Vârtopu)- 8 puțuri

realizate prin reforare;

–    Reabilitare conducta de aducțiune front de captare Vârtopu – Gospodaria de apă Corabia-1,65 km;

–    Reabilitare stație de tratare;

–    Reabilitare stație de pompare apă potabilă aflată în Gospodaria de apă

Corabia;

–    Reabilitare rezervor de înmagazinare a apei, aflat în

Gospodaria de apă Corabia.

Tudor Vladimirescu :

–    Execuție foraje noi – 2 buc;

–    Conductă de aducțiune-0.015 km

–    Construire statie de pompare apă potabilă;

–    Construire stație tratare apă potabilă;

–    Rețea de distribuție apă -7,94 km;

–    Construire rezervoare de înmagazinare apă potabilă – 1 buc.

Vârtopu:

–    Execuție foraje noi – 2 buc;

–    Conductă de aducțiune – 0.022 km

–    Construire stație de pompare apă potabilă;

–    Construire stație tratare apă potabilă;

–    Construire rezervoare de înmagazinare apă potabilă – 1buc;

–    Rețea de distribuție apă L=9,25 km.

Investiții în sistemul de canalizare:

–    Extindere rețele de canalizare L=31,15 km;

–    Reabilitare rețele de canalizare existente  L = 15,51 km;

–    Construire stații de pompare apă uzată -19 buc;

–    Conducte de refulare noi – 3,35 km;

–    Construire stație noua de epurare pe amplasamentul stației de epurare existente.

Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale şi de Coeziune, care stabileşte strategia de alocare a fondurilor europene, în vederea dezvoltării sectorului de mediu în Romania, în perioada 2014-2020. POIM se bazează pe obiectivele şi priorităţile politicilor de mediu şi de dezvoltare a infrastructurii ale Uniunii Europene, reflectând atât obligaţiile internaţionale ale României, cât şi interesele specifice naţionale.

 

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCulisele Statului Paralel. O nouă putere la Guvern: Grupul PNL de la Gorj – Cum și-a adus Vîlceanu oamenii în funcții cheie
Articolul următorOlt: Peste 800 de persoane, printre care şi minori, care cerşeau, identificate de poliţişti