COVID | Un liceu şi o grădiniţă din Olt intră în scenariul roşu pentru două săptămâni

COVID | Un liceu şi o grădiniţă din Olt intră în scenariul roşu pentru două săptămâni
În total, trei unităţi de învăţământ care au intrat în scenariul roşu
Aproape 900 de elevi ai Liceului „Mihai Viteazul” din Caracal vor efectua, timp de 14 zile, lecţii online, după ce un al treilea elev a fost confirmat cu COVID-19. De asemeena, Grădiniţa cu Program Normal din localitatea Vulpeni se află în scenariul roşu, după ce educatoarea a fost confirmată cu noul coronavirus.
Aproximativ 900 de elevi de la Liceul „Mihai Viteazul” din Caracal au intrat de ieri, timp de 14 zile, la lecţii online, după ce un al treilea elev a fost confirmat pozitiv. Directorul unităţii şcolare, Liviu Mitroi, spune că nu vor fi probleme în efectuarea lecţiilor online, deoarece există o platformă online, iar elevii deţin mijloace de comunicare.
De asemenea, Grădiniţa cu Program Normal din Vulpeni a intrat în scenariul roşu, deoarece educatoarea a fost confirmată cu noul coronavirus.
Potrivit spuselor inspectorului general al ISJ Olt, Victor Iacobescu, la nivelul judeţului Olt sunt trei unităţi de învăţământ care au intrat în scenariul roşu. De asemenea, potrivit datelor centralizate în urmă cu două zile, elevii din 53 de clase din judeţ învaţă în sistem online.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
- 07:39 - Război Orientul Mijlociu. Regiunea Golfului, sub presiune: atacuri aeriene în Dubai și Kuweit. Riscul unei crize energetice globale crește LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











