O femeie în vârstă de 71 de ani, din Slatina, a fost amendată de poliţişti după ce i-a luat la înjurături pe toţi cei prezenţi într-o secţie de votare din municipiu.

Poliţiştii au fost sesizaţi telefonic.

„În urma unei sesizări telefonice, la o secție de votare din municipiul Slatina a fost identificată o persoană, de 71 de ani, din municipiul Slatina,  care a adus injurii persoanelor din incinta secției de votare. Femeia a fost sancționată contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 R pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Colegii noștri sunt în continuare la datorie pentru a se asigura că procesul de vot se vor desfășura, ca și până acum, în condiții de siguranță. După încheierea votului, efectivele MAI vor rămâne în dispozitiv pentru a asigura protecția transportului către Biroul Electoral Județean a buletinelor de vot și a celorlalte materiale rezultate în urma votării”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentPrezența la vot ORA 18 – Prezență foarte slabă – Ne apropiem de un record negativ în ultimii 30 de ani
Articolul următorPrezența la vot LIVE ORA 20 – Cea mai slabă prezență din ultimii 30 de ani – Record negativ