Cu o relație din ce în ce mai bună cu plătitorii de taxe și impozite, Fiscul din Olt reușește încasări record în 2018. Iar pentru anul acesta, noua echipă de la conducerea instituției își propune să convingă și mai mulți contribuabili să declare și să achite la timp obligațiile, fără să fie nevoie de emiterea unui număr mai mare de somații sau executări silite. Cornel Vlădescu este director general, iar adjunctul care se ocupă de colectare este Antonius Popa.

O cât mai bună informare a contribuabililor, dar și oameni care știu să gestioneze cu acuratețe încasările la bugetul de stat. Acestea sunt principalele instrumente pe care mizează noua conducere a Finanțelor Publice din Olt, atunci când își stabilește obiectivele pentru acest an. „De remarcat este faptul că anul trecut am avut încasări de 986,7 milioane lei, față de un programat de 985 milioane planificate. Față de anul 2017, în 2018 am încasat cu 26% mai mult, iar asta înseamnă un plus de 207 milioane”, a explicat Cornel Vlădescu, directorul AJFP Olt

Încasările au crescut semnificativ în ultimii ani, după ce oamenii Fiscului au avut grijă să le explice mai mult plătitorilor de taxe și impozite care le sunt obligațiile și cât de important este să și le plătească la timp. Iar pentru anul acesta, planul este tot cel de  creștere a gradului de colectare. Și nu prin cât mai multe executări silite, ci prin acțiuni de informare și consiliere a contribuabililor, spune directorul Fiscului. „Conștientizarea contribuabililor a fost principala cauză a creșterii gradului de conformare, atât la declarare cât și la plată”, a mai explicat Vlădescu.

Prin înregistrarea cât mai multor plătitori în Spațiul Privat Virtual, reprezentanții Agenției Județene a Finanțelor Publice își propun să aibă contribuabili și mai bine informați, care să aibă acces la fișele fiscale și  să știe exact cât și când trebuie să plătească.

 

Articolul precedentConsiliul Județean Olt, despre proiectul de buget: bani mai mulți, cheltuieli mai mari
Articolul următorVIDEO. Un TIR a fost cuprins de flăcări pe un drum din Olt