Pompierii ISU Olt au stabilit cauza preliminară a incendiului violent care, sâmbătă seara, a izbucnit la mansarda unui bloc din Slatina.

Potrivit ISU, muncitorii care lucrau la izolarea termică a imobilului au folosit o lampă cu gaz pentru refacerea hidroizolaţiei acoperişului.

„La locul evenimentului asigură o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD. Se acționează pentru îndepărtarea elementelor de acoperiș, care prezintă pericol pentru persoanele care trec prin zonă și autoturismele parcate. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea unei lămpi cu combustibil gazos, fără respectarea normelor, pe timpul unor lucrări de refacere a hidroizolației acoperișului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

 

16 persoane au fost evacuate, sâmbătă seara, dintr-un bloc situat pe bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina, unde mansarda a fost cuprinsă de un incendiu violent.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentIncendiu violent, într-un bloc din Slatina. 16 persoane evacuate (VIDEO)
Articolul următorColoane de maşini de cinci kilometri pe sensul către Râmnicu Vâlcea