Magistraţii Curţii de Apel Craiova au admis, marţi, contestaţiile celor patru poliţişti prinşi luând mită de la un şofer, în zona Pădurea Saru, şi a decis să-i elibereze din arestul preventiv. Ei rămân doar cu controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Decizia luată de Curtea de Apel Craiova este definitivă, iar poliţiştii Şerban Octavian Enculeasa, Elvis Adrian Găneşanu, Mircea Mihăiţă Coman şi Mircea Pană au fost scoşi din Arestul IPJ Olt.
Marți dimineață, în zona Pădurii Saru, cei patru au fost prinși în flagrant în timp ce primeau 400 de lei mită de la un șofer pentru a nu fi amendat.
„Din actele de urmărire penală rezultă că există probe/ indicii temeinice, care conduc la bănuiala rezonabilă că la data de 10.03.2020, în jurul orei 11.10, agenţii de poliţie din cadrul IPJ Olt – Serviciul Rutier, G.E.A., E.Ş.O., C.M. şi P.M., în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe linie rutieră, cu autospeciala de poliție marca Dacia Logan având numărul de înregistrare B 74 PFL, pe DN 65, în zona Pădurea Saru, au oprit în trafic un autoturism marca Opel, condus de către numitul S.M., care circula cu viteză peste limita legal admisă, pentru care se impunea sancţionarea contravenţională a conducătorului auto, însă agenţii de poliţie efectuând un act contrar acestor îndatoriri, au primit suma de 400 lei, pentru a nu mai fi întocmit proces-verbal de sancţionare contravenţională, ceea ce s-a şi întâmplat, conducătorul auto nemaifiind sancţionat, pentru abaterea la regimul rutier”, spun procurorii olteni.
Agenţii de poliţie erau supravegheaţi de ofiţerii DGA încă de anul trecut.
Procurorii susţin că unul dintre poliţişti a luat mită şi în toamna anului trecut, când a primit 300 de lei pentru a nu lăsa un şofer fără permis, după ce a fost prins de aparatul radar cu o viteză mai mare decât cea legală.
„În sarcina agentului de poliţie E.Ş.O. s-a mai reţinut că, la data de 26.11.2019, în jurul orei 16.15, fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe linie rutieră, a primit suma de 300 lei de la numitul P.A., care a condus un autoturism pe DN 64, Drăgăşani-Caracal, cu viteză peste limita legală. Agentul de poliţie a întocmit un proces verbal în care a consemnat fapte mai puţin grave decât cele întâmplate în realitate, precum şi alte aspecte faptice pe care nu le-a constatat şi nici nu le-a verificat, pentru a nu-i fi suspendat conducătorului auto dreptul de a conduce pe drumurile publice”, se arată în comunicatul PT Olt.