Magistraţii Tribunalului Olt au decis, vineri, menţinerea măsurii arestului preventiv pentru Gheorghe Dincă şi complicele său, Ştefan Risipiţeanu.

Potrivit reprezentanţilor instanţei, Risipiţeanu a cerut din nou înlocuirea arestului preventiv cu control judiciar sau arest la domiciliu, măsură respinsă de judecători.

„Prin încheierea de astăzi în dosarul Caracal a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestului cu măsura controlului judiciar sau cu măsura  arestului la domiciliu, formulată de R.S. A fost constatată legalitate și menținută măsura arestării pentru ambii inculpați. Cu drept de contestație în 48 de ore de la comunicare”, transmit reprezentanţii instanţei oltene.

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din „cazul Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete – Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu – în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.

Articolul precedentA încetat din viaţă un fost şef din cadrul IPJ Olt
Articolul următorDSP spune că toţi cei care au intrat în contact cu gravida din Slatina au fost testaţi negativ la COVID-19