Doi consilieri şi-au dat jos măştile de protecţie, în şedinţa Consiliului Judeţean Olt

Doi consilieri şi-au dat jos măştile de protecţie, în şedinţa Consiliului Judeţean Olt
Au sfidat orice regulă
Consilierii judeţeni ai PNL Marian Radu şi Sorin George Ciucu au sfidat, joi, regulile privind distanţarea socială şi organizarea de activităţi în spaţii închise, şi şi-au scos masca de protecţie, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Olt.
În ciuda faptului că toţi ceilalţi participanţi la şedinţa legislativului judeţean au purtat măşti de protecţie şi au păstrat distanţarea, cei doi liberali au ales să încalce măsurile dispuse chiar de guvernul lor, atunci când au luat cuvântul.
Şedinţa a fost organizată potrivit Ordinului comun al Ministrului Muncii și Protecției Sociale și al Ministrului Sănătății nr. 3577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă pe perioada stării de alertă și prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.
Astfel, la intrarea în sala de ședințe, fiecărui participant i s-a verificat temperatura de către persoana desemnată în acest sens şi fiecare s-a igienizat pe mâini cu dezinfectant și a primit mănuși şi mască de protecție.
Citește și:
- 14:41 - Radu Miruță nu știe dacă suntem apărați. Ministrul Apărării, declarații șocante: „Nu putem să depistăm toate dronele”
- 12:51 - Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
- 12:43 - Republica Moldova: Ambasadorul Rusiei la Chişinău, convocat la MAE în urma poluării Nistrului
- 09:30 - Circ la televiziunea fugarului Ghiță, Victor Ciutacu a fost contrazis în direct chiar de inviați, când a încercat să-l discrediteze pe Călin Georgescu - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










