Centura Slatinei, parte a Drumului Expres Craiova-Piteşti, poate fi gata la finalul lunii mai, susţin reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura.

Restul de aproximativ 24 kilometri din Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești poate fi inaugurat la sfârșitul lunii viitoare, cel târziu la început de iunie, arată reprezentanţii ONG-ului, care au efectuat şi filmări cu drona, pe traseu.

Cei de la UMB mai au un singur punct critic pe traseu: subtraversările de la Găneasa, mai precis execuția celor două culee ale celui de-al doilea pod feroviar de peste DEx12 care va fi construit sub trafic. Mai sunt lucrări de efectuat: zona fostei fabrici de grinzi, rampa de acces în estul viaductului peste Balta Milcov, dar și conectarea cu DN65 în nodul Slatina Est (Valea Mare), câteva porțiuni fără strat de asfalt de uzură și, desigur, marcaje, parapete și curățenie.

 

„Una peste alta, nimic ieșit din comun, fiind perfect fezabil să circulăm la finalul lunii mai pe toți cei 40 de kilometri dintre Balș Vest și Slatina Est. Solicităm antreprenorului general și oficialilor CNAIR să facă toate demersurile tehnice și birocratice pentru inaugurarea sectorului Piatra Olt-Valea Mare în cel mai scurt timp posibil”, arată cei de la Pro Infrastructura.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentSlatina: Sensul giratoriu de la Steaua, modernizat
Articolul următorJudeţul Olt, a doua alocare din ţară pe Programul „Anghel Saligny”