Școala Gimnazială de Fete „ Buna Vestire” din Grădinari face înscrieri pentru clasa a V-a. Instituția de învățământ, coordonată de Mitropolia Olteniei, acceptă fete provenite din familii sărace, cărora le oferă cazare, masă și școlarizare gratuite, în regim de internat. Tot aici, elevele vor studia limbi străine și vor face cursuri de pregătire pentru viață, cum ar fi cele de patiserie, bucătărie sau infirmerie.
Fetele care provin din familii cu posibilități financiare reduse pot studia gratuit în incinta școlii „Buna Vestire”, a Mitropoliei Olteniei, care funcționează în comuna Grădinari. Aici sunt primite eleve de clasa a V-a din toată țara, care vor beneficia de cazare și educație gratuite pe toată durata gimnaziului.
„Elevele orfane și cele sărace sunt întreținute în Stabilimentul nostru fără să participe financiar la nici una din activitățile noastre. Ele nu vor datora nimic nici după terminarea studiilor.
Prin urmare, toate cheltuielile administrative și de școlarizare vor fi suportate de Așezământ și Fundația «Buna Vestire»”, anunță reprezentanții Mitropoliei Olteniei, într-un comunicat de presă.
Instituția este acreditată de Ministerul Educației, iar cursurile se axează pe matematică și arhitectură, dar și pe pregătirea elevelor pentru viață. Astfel, ele vor învăța lucruri utile din domeniul patiseriei, bucătăriei, croitoriei și infirmeriei. „După terminarea studiilor liceale, absolventele sărace şi orfane vor fi susţinute în vederea definitivării studiilor la facultăţi de profil, potrivit aptitudinilor şi dorinţelor lor. Cheltuielile de şcolarizare în aceste instituţii de învăţământ universitar vor fi suportate de Fundaţia «Buna Vestire»”, mai spun reprezentanții Mitropoliei Olteniei.
Fetele admise vor începe studiile începând cu clasa a – V- a și vor fi școlarizate până la absolvirea liceului.