Actualitate· 1 min citire

Elevi din Olt confirmați cu coronavirus, în urma testului de salivă

Elevi din Olt confirmaţi cu coronavirus, în urma testului de salivă

Elevi din Olt confirmaţi cu coronavirus, în urma testului de salivă

Scris de Ionut Jifcu Publicat: 6 dec. 2021, 14:46

Copiii vor fi testați PCR de către DSP

Trei elevi de la școala din Deveselu și unul de la Școala Generală Numărul 3 din Slatina au fost confirmați cu COVID-19, în urma testului de salivă făcut luni dmineață. Copiii vor fi testați PCR de către DSP.

Elevii din județul Olt au fost testați, în această dimineață, cu testele de salivă distribuite săptămâna trecută în școlile din județ. Potrivit inspectorului șef al ISJ Olt, Victor Iacobescu, au fost raportate deja patru cazuri pozitive. Este vorba despre trei elevi de la școala din Deveselu, doi dintre ei de la clasa pregătitoare și unul de clasa a III-a, și unul din Slatina, de la Școala Generală Numărul 3.

„Din datele centralizate până la această oră, sunt patru teste pozitive. Este vorba despre trei elevi de la școala Deveselu și unul de la Școala Numărul 3 din Slatina. Elevii care au avut rezultat pozitiv au rămas acasă, urmând ca DSP-ul să meargă la domiciliu să-i testeze PCR”, a precizat inspectorul șef al ISJ Olt, Victor Iacobescu.

În situația în care testul PCR se confirmă, clasele respective vor intra în online, cu posibilitate de retestare a copiilor în a opta zi de izolare.


Sursa: Realitatea de Olt

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate