Noua esplanadă a Slatinei va fi gata în această toamnă, anunţă autorităţile, constructorul revenind pe şantierul din centrul municipiului.

Administratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru, a declarat că nu există întârzieri în ceea ce priveşte execuţia lucrării, termenul de finalizare fiind toamna anului 2021.

„În toamna sunt gata lucrările la Esplanada. Nu sunt întârzieri. A fost un ordin de sistare, iar lucrările au fost reluate”, a declarat Cristian Cismaru.

Printre principalele modificări din noul proiect se numără trecerea dintre Esplanadă şi Expo Parc, care se va face mult mai lesne, fără trepte. Totodată, gradena construită în urmă cu zece ani nu mai există.

Valoarea proiectului se ridică la aproape nouă milioane lei, fără TVA.

Actuala Esplanadă este un proiect al vechii conduceri a Primăriei Slatina, cu multe hop-uri în implementare. Deşi, în 2007, lucrările la Esplanadă şi la Expo Parcul din apropiere au pornit cu avânt, aproape imediat s-au şi împotmolit, municipalitatea schimbând firmele de constructori, una după alta. Potrivit ultimului bilanţ al municipalităţii, investiţia în noul Centru Civic al Slatinei a înghiţit în jur de 15 milioane de lei.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentAlegeri locale în 30 de comune și orașe din România
Articolul următorBilanț CoVid-19, 28 aprilie: 2.240 cazuri noi, 150 decese, 1.325 pacienți în ATI