Efective mărite de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari acţionează, pe raza judeţului Olt, pentru a se asigura de respectarea prevederilor Ordonanţelor militare, în minivacanţa de 1 mai.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că forţele de ordine vor interveni, acolo unde se constată încălcări ale ordonanţelor.
Se acționează cu efective mărite pe raza întregului județ. Alături de structurile de ordine publică și poliție rutieră, echipele de luptători ai structurii de Acțiuni Speciale și ai Jandarmeriei se vor afla în stradă, pentru un răspuns prompt în ceea ce înseamnă asigurarea ordinii și liniștii publice.
Amenzile pot ajunge la 20.000 lei.
„Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare. Sanctiunile pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare au valori cuprinse între 2.000 de lei și 20.000 de lei. Pentru sănătatea tuturor, facem apel către cetățeni sa respecte Ordonanțele Militare!”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.