Un bărbat a fost reținut într-un dosar de furt calificat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Olt. Cazul a pornit de la o sesizare a unui bărbat din județul Vâlcea, care a suferit un prejudiciu de aproximativ 30.000 de euro în urma furtului unui ansamblu de vehicule în localitatea Găneasa, în data de 12 decembrie 2022.

Polițiștii au identificat doi tineri din Brașov și Pitești ca fiind bănuiți de comiterea faptei, iar ulterior a fost identificat și un al treilea bărbat din comuna Prundeni, județul Vâlcea, care i-ar fi instigat și sprijinit pe cei doi tineri.

„În continuarea cercetării penale, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt au documentat activitatea infracțională a unei a treia persoane, respectiv un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Prundeni, județul Vâlcea, care i-ar fi instigat și sprijinit pe cei 2 tineri la săvârșiriea infracțiunii de furt calificat.

 La data de 8 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au dispus măsura reținerii pentru 24 de față de bărbatul de 38 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Astazi, 9 mai a.c., bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, transmite IPJ Olt.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorInvestiție în dezvoltarea intervenției de urgență, în judeţul Olt: Punctul de Lucru al Detașamentului de Pompieri Slatina a fost activat în comuna Dobroteasa