Toţi profesorii de la şcolile din judeţul Olt se vor afla în grevă de avertisment, astăzi, în intervlaul orar 11.00-13.00, potrivit preşedintelui Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Olt, Ionel Barbu.
Sindicalistul a explicat că pe durata a celor două ore nu se vor desfăşura activităţi didactice, iar profesorii doar îi vor supraveghea pe elevi.
„Greva de avertisment se va desfăşura în intervalul orar 11.00-13.00. Toate şcolile din judeţul Olt vor fi în grevă de avertisment, iar în acest interval nu se vor face activităţi didactice. Copiii vor fi supravegheaţi de colegii noştri”, a declarat Ionel Barbu.
La câteva ore după ce sindicaliştii din educaţie au anunţat că sunt pe cale să intre în grevă generală, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că va invita reprezentanţii federaţiilor sindicale pentru a începe discuţii pentru contractul colectiv de muncă. Reprezentantul profesorilor din Olt transmite, însă, că este nevoie şi de o invitaţie formală la negocieri.
„Astfel de declaraţii am auzit şi noi, doar că negocierile pot avea loc doar dacă există o invitaţie oficială. Până în momentul de faţă, nu am primit nimic oficial. S-ar putea mâine să avem o primă rundă de discuţii, dar aşteptăm să se oficializeze”, a mai spus Barbu.
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00. Totodată, sindicaliştii au afirmat că examenele naţionale ”ar putea fi bulversate”. Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem. Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli. Sindicaliştii fac apel la părinţi să nu trimită copiii la şcoală de luni.
Sursa: Realitatea de Olt