În judeţul Olt, sătenii taie porcii de teama îmbolnăvirii cu pestă

porc-016
Tot mai mulţi olteni aleg să-şi sacrifice porcii, cu două luni înainte de Crăciun, de teama izbucnirii unor focare de pestă porcină africană în judeţ.
Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Veronel Bolborea, a ţinut să asigure că nu există o stare de panică în judeţ.„Medicii mi-au spus că unii oameni au început să taie şi porcii pentru că sunt favorizaţi şi de vremea care a început să fie din ce în ce mai răcoroasă şi se apropie şi perioada sărbătorilor de Crăciun. Din câte ştiu, încă nu este o stare de panică şi nu avem de ce să fim într-o astfel de stare, în judeţul nostru. Deocamdată, situaţia este sub control şi nu avem motive”, a declarat Bolborea.El a admis însă că numărul porcilor sacrificaţi este mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.„Nu am primit informaţii că ar fi un număr mai mare de porci sacrificaţi, în zonele de supraveghere decât în celelalte zone. E un număr mai mare decât anul trecut, în acestă perioadă, remarc. Dar nu este un număr extraordinar care să depăşească o situaţie limită normală care să implice o stare de panică ca urmare a acestei boli”, a mai spus Veronel Bolborea.Existenţa virusului pestei porcine africane a fost confirmată, săptămâna trecută, în localitatea Slobozia Mândra, din judeţul Teleorman, la limita cu Oltul. Ulterior, un alt focar a fost confirmat în judeţul vecin, în localitatea Scrioştea, iar astăzi un al treilea focar, în apropiere de reşedinţa judeţului, Alexandria.
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











