Reprezentanți ai Companiei de Drumuri, dar și ai constructorului Drumului Expres Craiova-Slatina Pitești au participat astăzi la o întâlnire de lucru la Consiliul Județean Olt. La discuții au luat parte și primarii localităților traversate de șosea, fiind stabilite traseul exact și detaliile exproprierilor.
Înainte să treacă la lucru, constructorul tronsonului din Olt al Drumului Expres a avut astăzi o discuție cu autoritățile județene și locale. Primari sau reprezentanți ai primăriilor din cele șapte localități tranzitate de șosea au luat și ei partea la întâlnirea de lucru organizată în sala de ședințe a Consiliului Județean. Astăzi a fost solicitată actualizarea certificatului de urbanism al lucrării, iar detaliile traseului trebuie stabilite cu exactitate. „A fost a doua întâlnire pe care am avut-o cu CNAIR, dar și cu reprezentanții firmei care va construi drumul expres. Am stat de vorbă, împreună cu primarii UAT-urilor pe raza cărora trece acest drum, am încercat să identificăm problemele pe fiecare localitate și să găsim calea de rezolvare, pentru că astăzi s-a depus documentația pentru actualizarea certificatului de urbanism emis în 2007-2008. În baza certificatului se vor obține avizele și se va face proiectarea”, a explicat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.
La întâlnirea de lucru au luat parte și reprezentanți ai companiei UMB Spedition Bacău, care a câștigat proiectarea și execuția acestui tronson de drum care traversează județul Olt. Ei speră ca proiectarea să se finalizeze într-un interval mai scurt decât perioada precizată în contract. „S-a discutat cu toți primarii de pe traseul drumului expres. Nu sunt probleme majore, drept urmare lucrurile își merg în cursul normal: termenul de proiectare este un an, termenul de execuție -2 ani. Sperăm ca lucrările să înceapă mai devreme de un an”, a declarat Ionuț Nedelcu, director general UMB Spedition Bacău
Primarii au discutat în special problemele legate de exproprieri. Vor ca oamenii să primească un preț corect pentru terenurile traversate de șoseaua de mare viteză.
Exproprierile vor fi realizate în cel mult 12 luni, adică atât cât durează proiectarea, astfel încât constructorul să își poată organiza apoi fără probleme șantierul.