Anghel Sandu, zis Bercea Mondialu, şi fiul său, Laurenţiu, au fost condamnaţi la închisoare cu executare pentru tentativa de omor asupra fostului viceprimar al Slatinei, Claudiu Matei.

Curtea de Apel Craiova a decis, miercuri, condamnarea definitivă a lui Bercea la 13 ani de închisoare şi la şase ani pentru fiul său.

Cei doi au fost depistaţi în Drobeta Turnu Severin.

„Polițiștii Serviciului de Investigatii Criminale – Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu Poliția municipiului Drobeta Turnu-Severin, au identificat doi bărbați, de 53, respectiv 32 de ani, din Drăgănești, judetul Olt și din municipiul Drobeta Turnu Severin, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de 13 ani, respectiv 9 ani. Cei doi au fost condamnati de Tribunalul Olt, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor”, au transmis poliţiştii din Mehedinţi.

Bercea fusese eliberat condiţionat din închisoare, anul trecut.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fiul său Laurenţiu au fost implicaţi în luna ianuarie  2009 într-un conflict cu fostul viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei, şi un prieten al acestuia, Adrian Văduva. În urma scandalului, Matei şi Văduva au fost la un pas de moarte. Conflictul între cei doi şi clanul Bercea a izbucnit pe strada Piteşti, în faţa unui imobil ce aparţine lui Bercea Mondial.

Valeriu Matei şi prietenul său au mers la locuinţa lui Bercea pentru a purta o discuţie.

„În perioada în care am fost viceprimarul Slatinei am demarat o acţiune pentru stoparea lucrărilor din Slatina pe care Bercea le efectua fără autorizaţie de construire. Anul trecut, am vândut 300 mp în municipiu unei persoane. Aceasta cred că i-a vândut terenul lui Bercea. În urmă cu două săptămâni, am primit o documentaţie de la Primăria Municipiului Slatina, ca răspuns la o cerere prin care eu aş fi solicitat autorizaţie pentru construirea unei case pe terenul pe care îl vândusem. Bercea m-a sunat să mă duc să îi dau documentele şi mi-a spus că el solicitase primăriei actele respective”, declara, la acea vreme, Valeriu Matei.

Valeriu Matei a povestit şi cum a decurs întâlnirea cu interlopii.

„A scos cuţitul şi a vrut să mi-l înfigă în piept! M-am ferit şi m-a lovit în umărul stâng. După aceea, unul dintre fiii lui a venit (cu maşina – n.r.) pe sens invers. Celălalt fiu al lui Bercea (Marian – n.r.) m-a lovit cu bâta. Vecinului meu (Adrian Văduva – n.r.) i-au rupt piciorul”, a mai declarat Matei.

El a explicat că toate aceste lucruri se pot dovedi şi că scandalul a fost filmat de două camere de supraveghere ale unei firme din zonă.

„Există înregistrări pe două camere de supraveghere ale unei spălătorii din zonă. Apoi, sunt şi cele de la benzinărie, pentru că au venit şi acolo după mine”, a mai afirmat fostul viceprimar.

De teamă să nu fie şi el rănit, Adrian Văduva a folosit un pistol cu gaze, deţinut legal, spun poliţiştii, cu care a tras mai multe focuri de armă în plan vertical. În acel moment, un băiat al lui Bercea, Laurenţiu Anghel, s-a urcat la volanul maşinii sale, un autoturism Skoda Octavia, şi l-a lovit pe Văduva.

Văduva a fost transportat la spital, unde medicii l-au operat de urgenţă. Potrivit cadrelor medicale, acesta a suferit o fractură deschisă la piciorul stâng. El şi Matei au rămas internaţi în spital.

Membrii clanului au fost cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt  pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Ulterior, Parchetul a hotărât neînceperea urmăririi penale împotriva învinuiţilor din dosarul „Bercea-Matei“. Dosarul a fost redeschis de procurorii din cadrul Parchetului General, în 2018.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentRestaurantele şi cafenelele, închise în două localităţi din Olt. Masca de protecţie, obligatorie în zona şcolilor
Articolul următorCod galben de inundații în 30 de județe din țară