Noua bază ISU şi de Ambulanţă, construită de CJ Olt în localitatea Dobroteasa din nordul judeţului, va fi operaţionalizată în luna mai, potrivit preşedintelui forului judeţean, Marius Oprescu.
Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că se caută soluţii pentru dotarea noii baze cu tehnică de intervenţie şi cu personal. Până atunci, autospeciale din alte baze ale ISU Olt vor fi direcţionate la Dobroteasa.
„În momentul de faţă, clădirea este recepţionată, ISU tot prin Consiliul Judeţean lucrează la mobilarea şi dotarea acelei unităţi, vedem dacă de la Guvern reuşim să primim ceva tehnică nouă. Dacă nu, va trebui să transferăm din parcul ISU actual acolo, urmând ca în anii următori, împreună cu ISU, Consiliul Judeţean să găsească soluţii şi să doteze şi acolo să nu umblăm la tehnica din celelalte parcuri pentru că să ştiţi că, în condiţiile actuale, este la limită. Adică, ISU are nevoie de fiecare maşină, în fiecare loc”, a declarat Marius Oprescu.
El şi-a exprimat speranţa că va exista înţelegere de la structurile centrale ale IGSU şi pentru suplimentarea posturilor.
„Personalul va merge tot prin detaşare, de la punctele de lucru actuale. O să facem demersuri la Bucureşti şi poate reuşim să obţinem şi posturi suplimentare. Să nu uităm că acolo nu este doar un punct de lucru al ISU, şi Ambulanţa va avea un punct de lucru. Am făcut aceste investiţii, ele se văd, am fost de fiecare dată proactivi, la nivelul judeţului Olt, dar în acelaşi timp avem nevoie şi de sprijinul Guvernului de a mări organigrama şi de a veni în sprijinul nostru cu anumite dotări pe care noi, până în momentul de faţă, nu am reuşit să le luăm”, a declarat Marius Oprescu.
Timpi mai mici de intervenţie pentru ISU şi Ambulanţă
Noi unităţi pentru ISU şi Ambulanţă vor fi construite de CJ Olt şi în alte localităţi din judeţ
„Da, avem în lucru şi avem în vedere împreună cu ISU să creăm şi alte trei subunităţi în judeţ, astfel încât timpul de intervenţie de la subunitate până la punctul cel mai îndepărtat să se micşoreze”, spune preşedintele CJ.
La rândul său, inspectorul şef al ISU Olt, colonelul Adrian Tănase, a explicat că obiectul pe termen lung este reducerea timpului de reacţie la o situaţie de urgenţă până la 15 minute.
„ Scopul este ca în maximum 15 minute de la apel să ajungi în orice punct al raionului de intervenţie. Acesta este scopul Inspectoratului General pentru Situaţii de urgenţă, pentru următorii trei ani, să reorganizeze raioanele de intervenţie şi structurile, asta însemând şi construire de subunităţi de intervenţie, cu sprijin local sau la nivel central, prin accesarea de proiecte cu fonduri europene”, a declarat Tănase.
Sursa: Realitatea de Olt