Social· 3 min citire

Majoritatea școlilor din județul Olt încep cursurile după "scenariul galben", deși doar în șapte localități s-ar impune acest lucru. Explicațiile ISJ

Majoritatea şcolilor din judeţul Olt încep cursurile după "scenariul galben", deşi doar în şapte localităţi s-ar impune acest lucru. Explicaţiile ISJ

Majoritatea şcolilor din judeţul Olt încep cursurile după "scenariul galben", deşi doar în şapte localităţi s-ar impune acest lucru. Explicaţiile ISJ

Scris de Ionut Jifcu Publicat: 8 sept. 2020, 12:52

Școala începe pe 14 septembrie

Deși doar în șapte localități din Olt rata de infectare la o mie de locuitori, transmisă de DSP, depășește cifra 1, în cele mai multe școli din Olt se va aplica scenariul galben, copiii fiind chemați câte două săptămâni la cursuri, prin rotație. Reprezentanții ISJ au declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că unitățile au autonomie și decizia se ia în Consiliul de Administrație.

Inspectorul școlar general al ISJ Olt, Victor Iacobescu, a declarat că în teorie, cursurile ar trebui să se desfășoare după „scenariul galben”, doar în școlile din șapte localități: : municipiul Caracal și comunele Călui, Cezieni, Orlea, Strejești, Tătulești, Vișina.

„În contextul pandemiei, vă transmit rata de incidență primită de la DSP. Din păcate, sunt șapte localități în județul Olt, unde media este de peste un loc locuitor infectat la mie: municipiul Caracal (1,04), Călui (1,39), Cezieni (1,85), Orlea (1,43), Strejești (1), Tătulești (1, 27), Vișina (1,82). În concluzie, aceste școli vor merge în desfășurarea programului după scenariul al doilea sau cum mai este numit, scenariul galben. În scenariul 1 sau verde se știe că participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ se face cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. În scenariul al doilea, unde se încadrează cele șapte localități, vom avea participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele VIII-XII, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și revenirea parțială, prin rotație, de 1-2 săptămâni, a elevilor din celelalte clase. Din fericire, scenariul al treilea nu este întâlnit în județul Olt, scenariu care prevedea participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități sau lecții online”, a declarat Victor Iacobescu.

El a adăugat că situația se poate schimba, de la săptămână la o săptămână

„Conform datelor de la DSP, aceste scenarii se pot schimba, la o săptămână. În principiu, în fiecare vineri vom lua legătura cu DSP, care ne va comunica această rată. Sperăm ca în maximum două săptămâni, toate școlile să se încadreze în primul scenariu”, a mai spus șeful ISJ Olt.

Cu toate acestea, a adăugat Iacobescu, unitățile de învățământ care nu se află în cele șapte localități au autonomia în a organiza cursurile tot după „scenariul galben”, adică doar cu prezența a jumătate din clasă, prin rotație, câte două săptămâni. În majoritatea școlilor din județ, așa se va începe anul școlar.

„Fiecare școală are autonomia în a lua decizii. Acele ghiduri sunt informative. Adică, fiecare unitate școlară se poate ghida după anumite îndrumări de acolo, nu sunt considerate literă de lege. Fiecare școală se poate adapta în funcție de context. Consiliul de Administrație al fiecărei unități de învățământ ia o hotărâre și ține cont de numărul de săli de clasă, de numărul de elevi din clase și pot fi două școli în apropiere, iar una să meargă după scenariul verde, iar cealaltă după scenariul galben, în funcție de numărul de săli, respectiv de elevi. Asta nu înseamnă că una din școlile respective nu respectă ghidul primit de la Ministerul Educației, respectiv Ministerul Sănătății”, a mai explicat Victor Iacobescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News

Mai multe știri din Social