Autorul crimei de vineri seara, din zona Piața Gării, din Slatina, Ion Șerban, în vârstă de 41 de ani, din Urzica, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Decizia a fost luată, duminică, de magistrații Tribunalului Olt.
Șerban i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit victimei, conflictul pornind de la o serie de avansuri pe care criminalul le-a făcut concubinei bărbatului ucis.
„Pe fondul consumului de alcool si al unor discutii contradictorii cu victima S. D. I. pe tema avansurilor facute martorei M.V.G.(concubina victimei P.I.), a luat un cutit si i-a aplicat o lovitura victimei S. D. I., moment in care intervine victima P. I., astfel că suspectul se indreapta spre acesta si îi aplica cu acelasi cutit un numar de 3 lovituri, toate in zona pieptului (inima). Imediat dupa savarsirea faptei, suspectul Serban Ion fuge de la fata locului, si cu toata că este urmarit de prima victima, respectiv S. D. I, reuşeşte să scape”, se arată în comunicatul remis de parchet.
Procurorii mai arată că moartea victimei „s-a datorat insuficientei cardio-circulatorii acute consecinta a 3 plagi taiate intepate cu interesare cardiaca si pulmonara cu hemoragie interna consecutive. Leziunile traumatice s-au putut produce cu corp taietor intepator. Intre leziunile traumatice si deces exista legatura de cauzalitate neconditionata”.