Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, spune că promovarea unui membru al organizaţiei judeţene în Guvern este o recunoaştere a performanţelor electorale, din ultimii ani.
În plus, PSD Olt va încerca să mai trimită membri şi în celelalte eşaloane ale guvernului.
„Bineînţeles că vom încerca să mai ducem oameni la Bucureşti. Până nu avem nişte întâlniri, nu putem să avem discuţii şi să ne hazardăm vizavi de ceea ce vom reuşi să facem. Organizaţia Olt îşi propune să ducă oameni la Bucureşti, aşa cum am făcut-o de fiecare dată”, a declarat Marius Oprescu.
El a vorbit despre aşteptările pe care le are de la noul Guvern.
„Pentru judeţul Olt este o recunoaştere a meritelor faptul că printre cei 10 miniştri pe care PSD i-a propus în Guvernul României, un ministru este reprezentant al organizaţiei Olt. Este vorba despre deputatul Adrian Chesnoiu. În al doilea rând, binînţeles că aşteptările, nu numai ale mele ci şi ale populaţiei, sunt pe măsură. Toată această perioadă de doi ani în care cele două partide de dreapta au încercat să guverneze împreună s-a dovedit nefastă pentru români şi PSD a creat multă aşteptare în rândul populaţiei. Sperăm ca prin punerea în aplciare a măsurilor din programul de guvernare negociat, românii să treacă mai uşor peste această perioadă în care economia a căzut. Au fost foarte multe întreruperi, au crescut preţurile la energie, gaze şi combustibil, s-au îngheţat salariile. Ultima mărire a fost făcut de PSD, acum doi ani, iar în momentul de faţă puterea de cumpărare a scăzut. Veniturile au rămas la fel, dar preţurile au crescut atât la alimentele de bază, cât şi la energie. Sperăm ca prin aceste măsuri să mai reglăm din aceste lucruri”, a conchis Marius Oprescu.
Sursa: Realitatea de Olt