Medicul italian Osvaldo Chiara a venit ieri la Spitalul Județean de Urgență Slatina, să participe la două intervenții chirurgicale dificile, efectuate unor pacienți cu probleme biliare. Vizita chirurgului italian vine în contextul unei colaborări mai vechi între unitatea medicală și Spitalul Niguarda din Milano, care va continua.

Ieri, profesorul doctor italian Osvaldo Chiara s-a alăturat echipei de chirurgi, pentru două intervenții complexe efectuate în sfera chirurgiei biliare. Cei doi pacienți, un bărbat și o femeie, aveau probleme serioase, potrivit medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Operațiile au decurs fără probleme, iar astăzi, în a doua zi de la operație, pacienții se simțeau bine. „Schimbul de bune practici cu acest spital din Milano nu face altceva decât să crească, din punct de vedere al competențelor medicale, calitatea actului medical pe care medicii îl săvârșesc la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a spus Cătălin Rotea, managerul unității medicale.

Spitalul din Slatina colaborează cu cel din Milano pentru schimburi de experiență în domeniul chirurgiei, ginecologie și ortopedie, potrivit ultimului contract, valabil până în 2019.

Colaborarea dintre Spitalul Județean de Urgență Slatina și Spitalul Niguarda a început în 2008, fiind intermediată de fabrica de anvelope din Slatina. Colaborarea va continua.

 

 

Articolul precedentLucrări avansate la Sala Polivalentă din Slatina. Imagini din interior
Articolul următorCaracal: Clinica medicală pentru soldaţi va putea fi folosită şi de către civili